Mina Aninoasa - Istoric

Istoria Minei Aninoasa incepe la 1870, dupa construirea a doua furnale la Calan. Documentele existente atesta faptul ca la Aninoasa exploatarea carbunelui a inceput efectiv in anul 1885, fapt consemnat si in Monografia orasului. Apreciata pentru carbunele sau, Mina Aninoasa a functionat vreme de 110 ani fara intreruperi majore si probabil ca ar mai fi putut functiona daca in 2006 cei responsabili de soarta acestei tari nu ii pecetluiau inchiderea ce a dus si la adevarate tragedii sociale, la ora actuala, micul orasel Aninoasa fiind primul oras falimentar din tara.

Dar sa nu ne lasam amarati de aceasta scurta introducere si mai bine sa trecem la istoria acestei mine care trebuie consemnata ca parte importanta a dezvoltarii zonei de vest a Vaii Jiului.

Zăcământul principal (stratul 3) în zona Aninoasa este fragmantat în trei lentile după cum urmează: lentila de vest cu o lungime de 450 m şi o grosime de 20 m; lentila principală având o lungime de 500m şi o grosime de 30m şi lentila Piscu cu o lungime de 450 având o gorsime de 20m. Pe alocuri stratul principal poate atinge grosimea de 37 m. Stratul cinci are patru cinci metri, stratele şase şi şapte au câte 1,2 m grosime fiind urmate de stratul opt care are 1m. Stratul nouă are 1,2m , stratul 13 are 1,2 – 2m, stratul 15 are 1 – 1,5m iar stratul 16 doar 0,7m grosime (Monografia S.A.R. „Petroşani”, 1925, p.87). Primele lucrări de pregătire în vederea exploatării aflorimenteleor stratelor 3 şi 5 de la Aninoasa încep în 1870 (Velica, Schreter,1993,p.41). Ȋncă din 1885, „Societatea Braşoveană” începe exploatarea aflorimentelor în zonele Kelety, Piscu şi Priboi (Velica, Schreter,1993,p.47), în imaginea de mai jos este prezentată o carieră de carbune. După epuizarea carbunelui din aflorimente începe exploatarea propriu-zisă prin săparea unei galerii în malul de vest al văii. Galeria săpată la cota 670, în zăcământul principal, a continuat până ce a străbătut coama delului ajungând în valea pârâului Piscu, devenind astfel un tunel.

     Ȋn partea estică se sapă o altă galerie la orizontul „Dâlja”. Condiţiile foarte bune de exploatare date de grosimea stratelor (3,4,5,7,8,9,13, 14,15), deschise în acoperiş, au permis o extragere intensivă prin exploatarea pe direcţie a stratelor pe o lungime mare.

     Pentru a transporta producţia realizată de la Aninoasa, va fi instalat în anul 1892 un funicular cu o lungime de 4200 m, ce lega mina Aninoasa de Separaţia de la mina „Petroşani-Vest”. Acest funicular era acţionat de un motor cu abur construit de firma „Obach” din Viena. Datorită creşterii producţiei în 1914 se va construi cel de al doilea funicular, paralel cu primul (Baron, 1998, p.85).

    

Puţul principal, situat între sectorul de est şi sectorul căruia-i poartă numele, a fost început de la cota 665,4 m având o formă dreptunghiulară pâna la cota 564, iar de acolo s-a continuat cu un profil eliptic până la cota 524, fiind cel mai adânc puţ al grupului Aninoasa. Acest puţ este prevăzut cu trei compartimente dintre care două pentru transport şi unul pentru circulaţia ocazională a personalului (Monografia S.A.R. „Petroşani”, 1925, p.88-89). Ȋn imaginea de mai jos redăm desenul acestui puţ cu o formă mai puţin utilizată în Valea Jiului (Monografia S.A.R. „Petroşani”, 1925, p. 89).

     

Puţul Piscu, începe la cota 680,5 m şi coboară până la cota 539 m. La o distanţă de 160 m de acest puţ a fost săpat altul care merge până la cota 564,6 m. Ambele puţuri au o formă dreptunghiulară, fiind armate cu cadre de lemn şi sunt împărţite în trei compatrimente.

    Datorită creşterii producţiei în 1900 se construieşte prima cale ferată pentru transportul minier în zona Piscu, practic se făcea transport de cărbune şi materiale prin tunelul ce lega cele două mine (Velica, Schreter,1993,p.56).

    Dezvoltarea continuă a exploatărilor miniere impunea şi săparea de noi puţuri. Pentru a creşte viteza de săpare a puţurilor se introduc la mina Aninoasa primele perforatoare pneumatice, iar în 1909 primele lampi de siguranţă cu benzină (Velica, Schreter,1993,p.61,62).

Ca şi la celelalte mine din Valea Jiului şi la Mina Aninoasa a existat încă de la începuturi un atelier unde se făceau diferite reparaţii şi erau produse unele unelte necesare activităţii din subteran.

Fotografia  de mai sus, făcută în data de 23 mai 1922, este o amintire a grupului de meseriaşi de la atelierul minei Aninoasa de la acea dată.

     Ȋn 10 octombrie 1924, în urma unei explozii de praf de cărbune a fost ucis un mimer şi alţi cinci au fost arşi între aceştia era şi un copil (Boboc,2008, p.24).

     Inundaţiile din 1924 au porodus pagube şi la Aninoasa. Astfel a fost afectată o casă cu etaj ( este vorba de casele de colonie tip 16 – cu 16 familii), a fost inundată o parte a Coloniei de jos, iar podul din Bărbătenii de jos a fost în pericol de a se dărâma ca urmare a spălării malurilor (Boboc,2010,p.106). 

     Ȋn plină criză economică şi minerii din Aninoasa se înscriu pentru a pleca la lucru în Franţa şi alăturându-se celor din Petroşani formează un grup de 116 persoane (Boboc,2013, p.53).

     Datorită crizeii nici funicularul de la Aninoasa nu a scăpat ne jefuit. Deasupra Minei Vest, unde cuvetele (cuvele)  circulă la înălţime mică, sunt rasturnate iar conţinutul lor este furat (Boboc 2010,p.287).

     În 1930 erau doi întreprinzători particulari ce efectuau transport de persoane între Aninoasa şi Petroaşni (Antal Iosif din Aninoasa şi Mitaru Petre din Iscroni) (Boboc, 2013, p.127).  

     La 20 mai 1931 este prezentat „Memoriu asupra situaţiei actuale şi asupra concentrării minelor din Grupul „Petroşani” a Societăţii „Petroşani”, din acest memoriu aflăm că  a fost construit un nou funicular ce transporta cărbunele de la minele Aninoasa şi Piscu. Noul funicular acţionat de un mototr trifazat cu o putere de 87 HP, avea o lungime de 5.887 m şi putea transporta 100 t/h. Staţia iniţială a funicularului era la Aninoasa iar cea de descărcare la Separaţia şi Spălătoria Petrila. Între cele două staţii exista o staţie intermediară la puţul rotund al minei Dîlja. Circulaţia vagonetelor între cele două staţii se făcea automat cu ajutorul lanţurilor elevatoare (Boboc,2013,p.183). 

     Lucrările la puţul principal Nord Aninoasa încep în 1935, după care este construit turnul de extracţie, maşina fiind dotată cu o colivie cu trei etaje. Simultan la incinta de la Piscu se pune în funcţiune o instalaţie cu tericoane (Velica, Schreter,1993,p.108).

     Mina Aninoasa avea în 1935 un număr de 681 de angajaţi la care se adaugă şi cei 53 de meseriaşi de la Atelierele grupului Aninoasa. Ȋn 1938 în urma concentrării producţiei numărul angajaţilor este de 1930 de muncitori şi 73 de funcţionari. Mina realiza o producţie de 2200 tone/24h (Boboc,2013,p.206-207).

     Ȋncepând cu data de 1 ianuarie 1936 minele „Aninoasa” şi „Piscu” se contopesc într-o singură exploatare cu numele de „Aninoasa”, exploatare care avea trei sectoare : „Aninoasa”, „Priboi” şi „Piscu” (Baron, 1998, p.164) .

     Odată cu anul 1938, începe mecanizarea transportului în subteran prin introducerea la Aninoasa a primelor locomotive electrice cu troley (Velica, Schreter,1993,p.115).

     Ȋn perioada 1953-1960 se folosesc haveze pentru tăierea cărbunelui în unele strate subţiri (Velica, Schreter,1993,p.142).

     Modernizarea metodelor de exploatare continuă, iar la 22 octombrie 1966 a intrat în probe tehnologice un complex mecanizat de extracţie a cărbunelui (Velica, Schreter,1993,p.165).

     Din păcate la 25 iunie 1985, are loc o explozie la Mina Aninoasa în urma căreia şi-au perdut viaţa 2 ingineri şi doi salvatori mineri (Velica, Schreter,1993,p.207).

      Incinta Sud

    Continua dezvoltare a minei Aninoasa dus în la 1962 începerea săpării a două puţuri la incinta Sud, lucrările fiind finalizate în 1966 (Velica, Schreter,1993, p.157).

    Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de exploatare a cărbunelui la Aninoasa a fost bătută o medalie jubiliară şi a fost dezvelită o placa comemorativă (Kelemen, Puscasu ,Pardos, 2013,p.96)

 Pagina de istorie a acestei mine se incheie cu tristete la data de de 17.04.2006 se extrage ultima tonă de cărbune de la mina Aninoasa ...

Ȋn acţiunile sale de păstrare a istoriei locale, Secţia Numismatică din Petroşani s-a implicat în salvarea a două basorelifuri ce placau intrarea principală a clădirii administrative a minei.

    Cele două efigii de miner, opera artistului Eugen Herbei, au fost montate ulterior unul la Muzeul Mineritului din Petroşani iar celălalt la Staţia Centrală de Salvare Minieră, reuşindu-se astfel  salvarea de la distrugere a unei mici bucăţi de istorie. Din păcate placa jubiliara ca şi basorelieful din sala de pontaj au fost distruse odată cu demolarea clădirii administrative a minei Aninoasa.  

Ce mai gasim acolo astazi ...
Istoric:
Puscasu Ioan Dumitru

Completari, editare si punere in pagina:
Florin Mugurel

Fotografii:
Arhiva personala Puscasu Ioan Dumitru si Florin Mugurel

BIBLIOGRAFIE

 Baron Mircea, 1998, Cărbune şi societate în Valea Jiului – perioada interbelică –   

                      Editura Universitas Petroşani.

       Velica I., Schreter  C., (1993), Călătorie  prin vârstele Văii Jiului, Editura Destin Deva.

       Boboc M. (2008), Ultimul şut, Editura Corvin –Deva

       Boboc M., (2010), Prăvălia cu istorii de pe Jiul de Est şi Jiul de Vest vol. I, Editura Autograf  

                          MJM – Craiova.

       Boboc M., (2013), Valea Jiului în anii marii crize economice mondiale, Editura MJM – Craiova.

       Kelemen T, Puşcasu D.I., Pardos I. (2013) Medalistica Vaii Jiului 1907-2013, Editura      Maiastra Tg. Jiu

       ***    (1925) Petroşani Societate Anonimă Română pentru exploatarea minelor de cărbuni – 

                 Monografie  Editura „CARTEA ROMÂNEASCĂ” S.A.  Bucureşti.