Mina Petrila, un final anuntat - Partea I

     Acum, când scriu aceste rânduri, simt cum moare încă un pic din mine, cu fiecare mina ce se închide murim câte puţin şi noi cei ce am trudit în adâncurile lor. Unora li se va parea melodramatic, dar numai acel ce a fost barem odată într-un front de lucru poate înţelege ce înseamnă acest loc pentru un adevarat miner.

    De aceasta data cu modestele mele puteri voi încerca să prezint pe scurt istoria de peste 150 de ani a minei Petrila.

   Chiar dacă prima producţie oficială de 8.529 chintale (852,9 tone)  este consemnată în anul 1868, la mina Petrila, trebuie spus că exploatarea a început mult mai devreme.

   Primele forme de exploatare au fost carierele ce valorificau aflorimentele stratelor de cărbune. Acestea au apărut la Petrila şi Petroşani în 1840 fiind deschise de către fraţii Hoffmann şi Carol Maderspach (Velica,Schreter,1993,p.32).

   Abia la 30 decembrie 1859 este consemnată la Deva sub denumirea de: „Concesiunea Maximilian” atribuirea unui teren minier pe teritoriul localităţii Petrila. Acest teren cu o suprafaţă de 135.349,2  fiind dat în folosinţă unui consorţiu format din prinţii Maximilian şi Egon Fürtenberg, contele Otto Chotek, baronii Luis şi Moritz Haber (Jujan, Svoboda, 2009, p.41).

    Obiectele necesare începerii deschiderii (şine de cale ferată, vagonete, unelte etc.) au fost aduse de la Călan în căruţe (Arpad Schreiber, Valea-Jiului 1840-1926, Revista „Montanistică şi metalurgie” 1927, Nr.1-2, p.4).

     Ȋn primă fază în 1869, se construieşte, pentru transportul cărbunelui, linia ferată îngustă între Petrila şi Petroşani (Arpad Schreiber, Valea-Jiului 1840-1926, Revista „Montanistică şi metalurgie” 1926, p.6).

     Tot în această perioadă Direcţia minelor statului a cărat tot pamântul de pe zăcământul principal organizând un sistem de exploatare prin carieră.

     După terminarea exploatării în carieră (datorită faptului ca pamântul ce ar trebui dislocat era într-o cantitate mult prea mare) a început săparea unei galerii.

    Ȋn decembrie 1869, Comisarul minier Pistel Jenö spune că lucrările de deschidere a primei mine din Valea Jiului sunt în grafic. Ca urmare Consiliul de Administraţie a minelor statului Petroşani declară data de 12 decembrie 1869 ca data de intrare în exploatare a primei minei subterane de cărbune din zonă. Mina va funcţiona sub denumirea de „MINA DEAK-FERENCZ-PETRILA” Şi va exploata carbunele din preimetrul Petrila. Valoarea lucrărilor de deschidere a minei a fost evaluată la 218.995 forinţi (Jujan, Svoboda, 2009, p.49).  

     Exploatarea minelor statului (este vorba despre statu Maghiar) pentru a obţine materialul lemnos necesar minei şi la construcţia clădirilor, a montat la Petrila un fierăstrău cu aburi ce urma sa prelucreze lemnul din padurile Auşelului. Buştenii urmau să fie transportaţi cu plutele pâna la fierăstrău. Ȋn acest scop au fost construite două baraje mari pentru colectarea apei. Dar considerând ca acestea nu corespund, Statul arendează exploatrea pădurii Auşel şi fierăstrăul Petrila unei firme forestiere care va folosi sistemul de transport prin plutărit (Arpad Schreiber, Valea-Jiului 1840-1926, Revista „Montanistică şi metalurgie” 1926, NR.11-12 p.6).

    Se continua lucrările de deschidere prin adâncirea puţului de extracţie cu încă 123 m şi se montează o maşină de extracţie cu aburi de tip Mayer ce putea dezvolta o viteză de transport de 4-6 m/s.

     Ȋn 1871 la Petrila, aceeaşi Drecţie a minelor, construieşte mai multe locuinţe pentru oficianţi suboficianţi şi muncitori. 

    Datorită necunoaşterii particularităţilor stratelor de cărbune de aici şi în special a stratelor 3 şi 5, la care se adaugă folosire unor metode de expolatare neadecvate precum şi unele deficienţe de ordin tehnic ale sistemului de aeraj (Arpad Schreiber, Valea-Jiului 1840-1926, Revista „Montanistică şi metalurgie” 1927, NR.3-4 p.5), în noaptea de 12 decembrie 1872 se produce şi prima mare explozie de gaz metan şi praf de cărbune din istoria destul de însângerată a exploatării cărbunelui în Valea Jiului.

    Ȋn urma acestui eveniment tragic şi-au pierdut viaţa 17 mineri aflaţi în galeria „DEAK”, iar stratul 3 care era în exploatare s-a aprins (Jujan, Svoboda, 2009, p.51).

    După închiderea minei, galeria principală transversală ca şi suitaorele la suprafaţă au fost rambleiate (umplute cu material steril), s-au făcut diguri iar pe malul Jiului a fost montată o pompa care a inundat atât cariera cât şi întreaga mină.Renunţând şi la minele Defor şi Jieţ statul (maghiar) arendează aceste perimetre Societăţii Braşovene („Societatea de mine şi cuptoare” n.n.)  (Arpad Schreiber, Valea-Jiului 1840-1926, Revista „Montanistică şi metalurgie” 1927, NR.3-4 p.5). 

    Ȋn urma inundării lucrărilor miniere subterane şi datorită focului existent s-au format mari cantităţi de abur care a erupt dărâmând clădirile din apropiere, acesta fiind încă un motiv pentru stat ca să arendeze aceste perimetre (Boboc, 2008, p.17). 

     Ȋn anul 1874, atât Tezaurareatului Montanistic cât şi Societatea Braşoveană în urma unui acord bilateral încep săparea unor galerii spre mina „DEAK”.

     Până în1879 Mina DEAK trece printr-o perioadă dificilă, când au fost facute tot felul de arificii pentru a se asigura o continuitate în exploatare.

     Ȋn 1879 statul concesionează pe o perioadă de 17 ani jumătate din minele Tezaurareatului Montanistic din Valea Jiului,  „Societăţii de mine şi cuptoare”  din Braşov care devine astfel cea mai importantă forţă economică din zonă.

     Mina „DEAK” (Petrila) rămâne în 1894 singura dintre minele arendate, de Societatea de mine şi cuptoare de la Tezaurareatul Montanistic, care mai funcţiona şi care s-a şi dezvoltat exploatând aripa nord estică prin puţul Deak şi aripa vestică a câmpului minier Petrila prin puţul Fero. Ȋn urma problemelor financiare care nuau putut fi rezolvate Societatea va vinde toate drepturile şi proprietăţile miniere din Valea Jiului Societăţii SALGOTARJAN (Jujan, Svoboda, 2009, p.61).

     Ȋn perioada 1 ianuarie 1895 – 12 ianuarie 1921, perimetrul minier Petrila va fi exploatat de către Societatea SALGOTARJAN. 

     Ȋn 1900 se montează şi se foloseşte prima instalaţie de rambleere hidraulică din Vale Jiului, la mina Petrila (Velica, Schreter,1993, p.58).

     Putem presupune cu uşurinţă ca primele lămpi de benzină cu siguranţă dublă de tip Wolf au fost utilizate în subteranele Minei Petrila după anul 1910. Ȋn Valea Jiului primele lămpi de acest tip fiind folosite în 1909 la Mina Aninoasa şi în 1910 la Mina Vulcan (Velica, Schreter,1993, p.62).

La Mina DEAK se încheie lucrările de prospecţiune şi exploatare a stratului principal în anul 1912 şi se adânceşte puţul Deak până în 1913 de la 143 m (cât avea în 1910) la 207m. Se schimbă maşina de extracţie de 60 CP montată în 1870 cu alta mai puternică (desfiinţată prin 1970)  şi este construit şi turnul metaic al acestui puţ (Baron,Wersanski, Andraş,2013,p.52).

Ȋn fotografie în partea dreapta jos este un Pulmotor de tip „Dräger”  fabricat în anul 1915.

Va urma.

Istoric:
Puscasu Ioan Dumitru

Completari, editare si punere in pagina:
Florin Mugurel

Fotografii:
Arhiva personala Puscasu Ioan Dumitru