Biserica romano-catolică ,,Sfânta Varvara” din Petroşani

Ca peste tot în lume unde sunt oameni şi aici în Valea Jiului s-a făcut simţită nevoia hranei spirituale. Astfel cu ajutorul călugărilor de la sud de Carpaţi apar primele biserici ortodoxe în Valea Jiului. Prima atestare a unui lăcaş de cult ortodox din zonă datează din anul 1670, când este menţionată biserica de la Câmpul lui Neag. Această biserică fiind construită de către călugării de la Mănăstirea Tismana.

Descoperirea rezervelor de cărbune din zonă în prima parte a secolului al XIX-lea, a adus cu sine un mare număr de muncitori specializaţi în minerit. Aceşti muncitori proveniţi din întregul imperiu Austro–Ungar, prin multitudinea naţionalităţilor cât şi a confesiunilor religioase, au crea un adevărat mozaic etnic şi religios al cărui liant reprezentat de munca grea din subteran a împiedicat apariţia de disensiunilor de ordin etnic şi religios.

Pe lângă unele mici avantaje create aici pentru muncitori, cu scopul de a stabiliza forţa de muncă, Societăţile ce deţineau concesiunile miniere din Valea Jiului, au ajutat diferitele confesiuni religioase donându-le atât terenurile cât şi unele sume de bani necesare construirii viitoarelor lăcaşe de cult.

La un moment dat în perioada de început, religia predominantă a Văii Jiului a fost cea greco-catolică, viaţa spirituală fiind coordonată de vicariatul greco-catolic din Haţeg.

În Petroşani prima slujbă de rit romano-catolic a avut loc în data de 25 martie 1871, ea fiind oficiată de preotul din Haţeg. Din acest an comuna Petroşani va deveni parohie având în componenţă toate localităţile Văii Jiului.

În data de 2 februarie 1884 un incendiu distruge parţial parohia, dar cu un ajutor financiar important venit din partea domnului Talatschek Francisc, noul director al Societăţii Braşovene, în 10 februarie se reia oficierea slujbelor.

Doi ani mai târziu tot cu ajutorul aceleaşi societăţi, la 15 august 1886, ora 17, în prezenţa episcopului se pune şi se sfinţeşte piatra de temelie a noii biserici. Biserica va fi terminată şi sfinţită în 13 iulie 1887.

Primul preot paroh al bisericii romano-catolice a fost Piringer Jószef, care a păstorit această comunitate între anii 1891-1921.


Interiorul continand pictura bisericeasca înainte de renovarea din 1995






Imagini din interiorul actual al bisericii după renovare din anul 2006



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Scurt Istoric al mineritului în Valea Jiului

Scurt istoric al bastinasiilor din Valea Jiului - Momarlanii

A fosta odata Uzina de Reparat Utilaj Minier Petrosani (U.R.U.M.P) - Locul unde a luat nastere "Coloana Infinitului lui Brancus"